Stau pe o banca in parc. Citesc un roman cu tendinte filozofice care ma absoarbe total. Diferitele fire ale povestii ma atrag atat de mult incat intreaga lume se dizolva usor.Are un puternic efect hipnotizant asupra mea.
'Ai o tigara ? '
Nu aud.
'Hei , ai o tigara ? '
O fata slabuta , se aseaza langa mine . Ii intorc bruc si scurt privirea.
'Nu fumez. '
Nu pleaca . Sta acolo , distrugandu-mi sfera placuta in centru careia eram.
'M-a parasit . '
Vocea ei imi tiuie in ureche atat de tare incat inchid agresiv cartea si ma uit la ea deranjata. Are ochii in lacrimi lucru care imi imoaie un pc rautatea evidenta. Imi dau seama ca si universul din jurul ei s-a topit , insa nu usor si lin cum se topise al meu , ci brusc , agresiv. Aleg totusi sa nu-i raspund. Ridic capul si privesc pentru prima oara in jurul meu . Imi dau seama ca este toamna. Frunzele moarte cazute pe alee mai danseaza o ultima data ridicandu-se de la sor pret de o clipa. Ea nu mai zice nimic. Este si ea o frunza moarta. Poate eu ii sunt vantul care trebuie sa o mai ridice odata de la sol. Intorc privirea spre ea dar cuvintele nu vor sa iasa. Ea observa.
'Nu trebuie sa zici nimic . Poate ma crezi nebuna , Nu e genul meu sa ac asta . M-a lasat singura aici si pur si simplu nu stiam pe unde sa o mai iau.'
Ma uit din nou la frunzele imprastiate pe jos exact ca ideile din capul meu. Nu stiu ce sa-i zic. Tac.
Ea isi arunca capul in palme.
'Ce ma pot face eu fata el ? Este parte din viata mea.Este chiar viata mea.Nu pot trai fara el. '
Ridica capul din palme si se uita la mine in cautarea unui raspuns. Sub efectul impulsului intorc capul si ma uit din nou la frunze.
'Probabil ca ti se pare ca sunt o lasa , ca nu imi pot lua viata in piept , ca nu sunt o persoana puternica... '
Eu intorc rapid capul si o provesc fix in ochi , vrand sa spun ceva . Acum chiar stiu ce sa spun. Ea insa mi-o ia inainte.
'Da, ai dreptate. E ciudat , nu ? Cum am putut sa uit faptul ca am avut o viata si inainte de el . Acum persoana care sta pe un piedestal este el , iar eu sunt undeva in fata lui la un nivel mult mai jos. Sunt o umbra. Eu nici nu m-am straduit sa il dau jos de acolo . A coborat singur , iar , mie acum nu imi este decat frica sa urc pe acel piedestal initial al meu. Normal ca nu vad lumea si viata de aici de jos. De acolo vederea ar fi mult mai ampla si as putea intelege viata din nou. Sunt libera sa vad din nou. '
Tristetea din ochi i-a disparut . In locul ei s0a instalat o fericite infantila dar si nebunia. Ma uit la ea si ating fara sa vreau coperta cartii.
'Iti multumesc . Nu puteam sa intalnesc o persoana mai intelegatoare ca tine. '
Se ridica si pleaca pe aleea plina de frunze. In urma ei frunzele dnaseaza. Nu se uita inapoi. Si-a lasat vechea viata in spate facand loc uneia noua.
Imi iau cartea si citesc din nou.
